Primărie Sector 4: Toate şcolile şi liceele, păzite de agenţi de poliţie instruiţi să intervină în cazuri de urgenţă

Și în acest an școlile şi liceele din Sectorul 4 vor fi supravegheate în permanenţă. Aceasta acțiune se va realiza de către Patrula Şcolară, o structură specială, care este formată din agenţi ai Poliţiei Locale.Ei se vor ocupa exclusiv de siguranţa copiilor, atât în timpul orelor de curs, cât şi după terminarea acestora, a anunţat Primăria Sectorului 4, potrivit Agerpres.

Mai exact, având în vedere contextul epidemiologic în care va începe noul an şcolar, poliţiştii locali au fost deja instruiţi să intervină şi în cazuri de urgenţă.

Pentru aceasta, peste 30 de echipaje de poliţie, însemnând 76 de agenţi de securitate, având în dotare 38 de maşini, inscripţionate cu însemnele Poliţiei Locale, cât şi cu cele specifice Patrulei Şcolare, vor acţiona în permanenţă, în fiecare zi, în perimetrul celor 41 de şcoli şi licee din sector, în timpul orelor de curs şi după terminarea lor, pentru monitorizarea şi supravegherea activităţilor desfăşurate în curtea şi în zona adiacentă a unităţilor de învăţământ şi, implicit, pentru luarea unor măsuri de urgenţă, în cazul producerii unor situaţii deosebite, care ar putea pune în pericol sănătatea elevilor şi a cadrelor didactice, precizează sursa citată.

Se pare că echipajele de poliţie vor interveni pentru respectarea regulilor de circulaţie şi evitarea accidentelor în apropierea şcolilor şi liceelor, pentru înlăturarea, acolo unde este cazul, a comerţului stradal neautorizat din apropierea unităţilor de învăţământ, pentru păstrarea curăţeniei şi pentru păstrarea unei distanţe corespunzătoare şi evitarea aglomerării, ca măsură de prevenire a răspândirii îmbolnăvirii cu COVID-19.

Potrivit primarului Daniela Băluță, toate şcolile din Sectorul 4 au un abonament la internet.

”În zilele următoare, vom continua să montăm camere web şi să suplimentăm puterea internetului, acolo unde este cazul. Totodată, din punct de vedere al siguranţei şcolii şi al accesului în unităţile de învăţământ, suntem în al treilea an de funcţionare a unei structuri a Poliţiei Locale, deosebit de importante, şi anume Patrula Şcolară. Şi în acest an, cele 41 de unităţi de învăţământ vor avea patrule în interiorul şcolii, iar în exterior, alte patrule vor asigura inclusiv traversarea elevilor, acolo unde este cazul. Împreună cu cadrele didactice, aceste patrule vor asigura distanţarea fizică, în acest context în care ne aflăm şi în care părinţii, copiii, cadrele didactice şi autorităţile trebuie să funcţioneze ca o echipă”, a spus Băluţă.