13 august 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Primăria Sectorului 4: Lucrările la Pasajul Unirii sunt realizate în proporţie de 50%

Foto: Daniel Băluță/Facebook.com

Lucrările la Pasajul Unirii sunt realizate în proporţie de 50%, a anunţat, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, care a menționat că  până acum au fost finalizate cele mai dificile intervenţii.

“Au fost izolate toate infiltraţiile de la nivelul carosabilului, iar fisurile pereţilor au fost reparate. Mai mult, astăzi s-a finalizat turnarea primului strat de asfalt şi s-a lucrat în continuare la montarea celor 2.800 de panouri care vor îmbrăca pereţii interiori ai pasajului”, se arată într-un mesaje postat de  Daniel Băluţă, pe Facebook.

Pasajul Unirii a fost închis pe 19 iunie, urmând să fie redeschis la începutul lunii septembrie, după efectuarea unor lucrări de consolidare şi punere în siguranţă.

Potrivit autorităţii locale, acesta va fi primul pasaj rutier din ţara noastră cu semnal GSM şi sistem de ventilaţie pentru extragerea noxelor.

Construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 800 de metri şi o lăţime de 14 metri, Pasajul Unirii a primit “un verdict îngrijorător” încă din 2017, în urma unei expertize tehnice care a arătat că se află “într-o stare avansată de degradare”. Construcţia a fost încadrată în clasa stării tehnice IV – nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că prezintă “deficienţe serioase” la structura de rezistenţă.

Print Friendly, PDF & Email