20 aprilie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Primăria Oradea: Licitaţie deschisă pentru dotarea şcolilor din Oradea cu echipamente IT

Foto: Primăria Ordea

Miercuri, primăria Oradea a anunţat iniţierea licitaţiei deschise pentru furnizare de echipamente IT – tablete, laptop-uri, camere web, routere wireless şi table interactive – pentru toate şcolile din învăţământul preuniversitar din Oradea, un proiect care se va ridica la valoarea de circa 22 de milioane de lei, finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Potrivit comunicatului Primăriei Oradea, preluat de Agerpres,  data limită de depunere a ofertelor în SEAP este 07.02.2021, ora 15:00, valoarea estimată a proiectului fiind de 22.227.799,22 lei fără TVA.

De asemenea, informaţii suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul www.e-licitatie.ro, anunţ de participare simplificat nr. CN 1038244 din 02.01.2022.

Se are în vedere achiziţia şi dotarea elevilor înscrişi la unităţile şcolare de pe raza municipiului Oradea cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informaţiei (7.094 de tablete şcolare), precum şi dotarea sălilor de clasă din şcoli şi a cadrelor didactice cu echipamente/dispozitive electronice, dotarea a 1.141 de săli de clasă cu un pachet care conţine: laptop, tablă interactivă, router wireless şi cameră web.

Beneficiarii direcţi ai proiectului de educaţie digitală în învăţământul preuniversitar din Oradea a fost stabilit să fie:1.896 de cadre didactice; 9.225 elevi din ciclul primar; 7.398 elevi din ciclul gimnazial; 9.877 elevi din ciclul liceal; 1.431 elevi din învăţământul profesional; unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Oradea.

Pentru a putea asigura un proces educaţional de calitate în mediul on-line, Primăria Municipiul Oradea propune achiziţia echipamentelor şi dispozitivelor IT necesare optimizării acestui proces la toate unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică din Oradea.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă asigurarea condiţiilor optime pentru digitalizarea sistemului de învăţământ preuniversitar din Oradea, în vederea facilitării accesului echitabil al tuturor elevilor la procesul de învăţare din mediul on-line.

Print Friendly, PDF & Email