Primăria Municipiului Iași va achiziționa 20 de autobuze electrice în 2021

Primarul Mihai Chirica a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că municipalitatea Iaşi va cumpăra 20 autobuze electrice cu lungimea de aproximativ 12 metri, ulterior vor fi înfiinţate 6 staţii de încărcare rapidă şi 20 staţii de încărcare lentă.

“S-au depus oferte. Cel mai important este că s-a finalizat şi evaluarea tehnică, ea fiind cea mai grea etapă. S-a trecut la evaluarea financiară. Am fost anunţaţi că până la sfârşitul anului se va finaliza această evaluare. Asta înseamnă că începând de anul viitor se pot da comenzi pentru aceste autobuze electrice. Vom lua şi 20 de staţii de încărcare lentă, pe care le vom pune în zonele de garare, şi şase staţii de încărcare rapidă, care vor fi la capăt de traseu”, a declarat primarul Mihai Chirica, potrivit Agerpres.

Edilul a specificat că valoarea proiectului se ridică la 13,7 milioane de euro, pentru aceasta se vor accesa fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR).

Autobuze electrice vor circula pe traseul 28 Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia, repectiv traseul 36: Dacia – Gară – Copou – Breazu.

De asemenea, alte cinci oferte au fost depuse pentru licitaţia de furnizare a 24 de autobuze electrice de 10 metri. Achiziţia, în valoare de peste 65,5 milioane de lei, este finanţată cu fonduri europene prin POR – Axa 4.1.