29 martie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Primăria Arad reia licitația pentru modernizarea a 20 de tramvaie vechi

Primăria municipiului Arad a  anunțat  că a reluat procedurile de achiziţie a serviciilor de modernizare  pentru 20 de tramvaie vechi de peste 50 de ani. Această s-a întâmplat în contextul în care la licitaţia anterioară, organizată în ianuarie, nu s-a prezentat nicio companie interesată, deşi contractul a fost evaluat la suma de 15,6 milioane de lei, potrivit Agerpres.

A doua licitaţie a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar companiile interesate pot  depune oferte până în 9 iulie, când vor fi deschise de către autorităţi.

Pentru recondiţionarea tramvaielor s-a preconizat un buget de 15,6 milioane de lei (circa 3,2 milioane de euro), adică sub 800.000 de lei pentru fiecare garnitură. Această valoare ar putea scădea, în urma licitaţiei, în cazul în care vor exista oferte.

Această  acțiune de modernizarea tramvaielor face parte dintr-un proiect mai mare, numit “Modernizare sistem de transport public cu tramvaiul în municipiul Arad – traseu strada Pădurii între strada Abatorului şi strada Conduraşilor”, ce are o valoare totală de 24 de milioane de euro, din care peste 21 de milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile obţinute în 2019.

Proiectul are în vedere dezvoltarea unui sistem de transport public de călători “atractiv şi eficient”, prin achiziţia a 8 tramvaie noi şi modernizarea a 20 de garnituri vechi, modele GT-6 şi GT-8. Se mai dorește achiziţionarea unui sistem electronic de taxare (e-ticketing) şi a unor sisteme de management a traficului. Totodată, vor fi reabilitate linia de tramvai şi reţeaua aeriană de contact aferentă pe o distanţă de 3,2 kilometri.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns