25 ianuarie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Prima staţie inovatoare pentru reciclare a deşeurilor a devenit funcţională la un hipermarket din Bucureşti

Prima staţie verde pentru reciclarea de PET-uri, sticle, doze de aluminiu şi deşeuri electrice şi electrocasnice a fost pusă în funcţiune, marţi, la un hipermarket din Bucureşti, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), potrivit Agerpres.

Noua staţie este rezultatul parteneriatului dintre cora România şi două companii cunoscute din zona programelor pentru protejarea mediului, Fepra şi Envipco.

Potrivit ministerului de resort, investiţia inaugurată la Cora Pantelimon se cifrează la 100.000 de euro.

“Cora încurajează populaţia să se implice activ în reciclare. Staţia verde face acest proces foarte accesibil. Vii la cumpărături la cora şi înainte să intri în magazin treci pe la staţia verde, aflată în parcare, unde poţi introduce în dispozitiv PET-uri, doze de aluminiu, recipiente din sticlă. Este posibilă şi reciclarea echipamentelor electrice electrocasnice şi a bateriilor. La final este eliberat un tichet valoric care poate fi folosit la cumpărături în toate hipermarketurile cora. Procesul este la început, dar lumea începe să vină să recicleze, ceea ce este îmbucurător. În plus, noi am lansat un proces de educare a angajaţilor şi, ca parte din el, aceştia îşi aduc la reciclat propriile deşeuri. Pentru populaţie este relevantă recompensa, categoric că acesta este un avantaj, dar sperăm ca în timp reciclarea să devină un obicei”, a declarat Emanuel Pârvulescu, responsabil pentru Probleme de Mediu la cora România.

La rândul său, Ionuţ Georgescu, director general al Fepra a punctat că proiectul “CERRC – Centrul Ecologic de Reciclare, Reutilizare şi Colectare”, lansat în parteneriat cu cora România şi Envipco dă startul unor acţiuni similare pe care ne dorim să le implementăm în cât mai multe astfel de locaţii, pentru ca cetăţenii din Bucureşti şi din întreaga ţară să aibă acces la puncte moderne multimaterial de colectare, încurajând astfel comportamentul sustenabil şi responsabil al populaţiei”.

În cadrul noi staţii, recompensa primită pentru fiecare deşeu reciclat este de 5 bani, iar în cazul echipamentelor electrice, de 40 de bani/kg.

Staţia verde cora se diferenţiază de alte soluţii existente pe piaţă prin aceea că face posibilă şi reciclarea echipamentelor electrice uzate (aragaz, uscător de păr, fier de călcat etc.), urmând ca pe viitor să includă şi alte fluxuri precum deşeuri textile sau ambalaje reutilizabile.

Obiectivul iniţiatorilor proiectului este colectarea a 12 tone de deşeuri/ lună sau 160.000 de unităţi.

Deşeurile se predau unui centru autorizat de colectare, de la care sunt direcţionate către fabrici specializate, unde sunt supuse procesului de reciclare. PET-urile ajung la Cadelplast (FEPRA Recycling) în Hunedoara sau la Greentech în Buzău, unde sticlele sunt transformate în fulgi de pet, apoi la o altă fabrică sunt transformaţi în granule din care vor fi produse noi recipiente PET.

Print Friendly, PDF & Email