Preşedintele Senatului urmează să fie ales astăzi

Lucrările în plenul Senatului sunt programate să înceapă la ora 16.00, preşedintele Senatului fiind ales prin vot secret pe buletine. Foto: aniva.ro

Noul preşedinte al Senatului va fi ales astăzi, după ce săptămâna trecută fostul preşedinte al forului Călin Popescu-Tăriceanu a demisionat ca urmare a retragerii ALDE de la guvernare, conform news.ro.

Pentru funcţia de preşedinte al Senatului au fost anunţaţi până în prezent trei candidaţi: Teodor Meleşcanu, susţinut de PSD, Ion Popa, de la ALDE, şi Alina Gorghiu – propusă de PNL.

Potrivit regulamentului Senatului, preşedintele este ales prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi, scrie antena3.ro.