5 februarie 2023

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Preşedintele Senatului a avut o întâlnire cu ambasadorul Spaniei în România

Foto: News.ro

Miercuri, preşedintele Senatului, Alina Gorghiu, a avut o întâlnire oficială cu  pe ambasadorul Regatului Spaniei în România, E.S. José Antonio Hernández Pérez-Solórzano,aflat  în vizită de prezentare.

”Alina Gorghiu a folosit acest prilej pentru a-i adresa ambasadorului felicitări pentru numirea în calitate de ambasador al Spaniei în România şi i-a urat succes în îndeplinirea mandatului de şef al misiunii diplomatice spaniole la Bucureşti, subliniind importanţa diplomaţiei parlamentare drept instrument indispensabil dezvoltării cooperării bilaterale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Senat si preluat de News.ro.

 Cu prilejul acestei întrevederi, Gorghiu a avut ocazia de a-și exprima apreciere pentru sprijinul acordat de autorităţile şi poporul spaniol comunităţii româneşti, salutând semnalele pozitive privind încheierea acordului dublei cetăţenii pentru membrii comunităţii române.

”Totodată, a subliniat contribuţia semnificativă pe care românii o au pe piaţa muncii din Spania. În cadrul întrevederii au fost abordate şi teme ce ţin de legislaţie în domeniul educaţiei, dar şi despre egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Înaltul demnitar român a precizat că Spania a servit drept model de bune practici pentru elaborarea legislaţiei privind cotele electorale pentru reprezentarea echitabilă a femeilor şi bărbaţilor în politică”, se mai aratăm în documentul citat.

José Antonio Hernández Pérez-Solórzano a subliniat priorităţile Spaniei pentru preşedinţia rotativă la Consiliul Uniunii Europene, pe care o va prelua pe 1 iulie 2023.

Print Friendly, PDF & Email