Președintele a promulgat legea cu privire la Rezidențiat

Foto: antena3.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care permite organizarea examenului de rezidenţiat pe data de 8 decembrie, potrivit news.ro.

Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, respectiv PL-x 609/28.10.2019.

Actul normativ a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional cu 225 de voturi ”pentru”.

Astfel, examenul va avea loc pe data de 8 decembrie, iar numărul de locuri scos la concurs este egal cu numărul de absolvenţi de la specializările Medicină Generală, Medicină Dentară şi Farmacie.

Examenul de rezidenţiat trebuia să aibă loc pe 17 noiembrie, însă a fost amânat pentru data de 8 decembrie, din cauză că la Ministerul Educaţiei nu există un ministru care să semneze cele trei ordine în baza cărora se organizează examenul.