26 iunie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Premierul Ciucă: Avem nevoie de acelaşi efort susţinut pentru a putea să îndeplinim jaloanele din PNRR

Foto: Agerpres

Joi, premierul Nicolae Ciucă le-a transmis miniştrilor că este nevoie de acelaşi efort susţinut, dar şi de coordonare pentru ca Guvernul să-şi poată îndeplini ţintele şi jaloanele asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“Doresc să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea tuturor aspectelor care au vizat înaintarea primei cereri de finanţare la Comisia Europeană. Am reuşit astfel să ne îndeplinim obiectivul şi folosesc această oportunitate pentru a reaminti şi sublinia încă o dată că avem nevoie de acelaşi efort susţinut, de aceeaşi coordonare, pentru a putea să îndeplinim jaloanele, să îndeplinim ţintele şi, în felul acesta, să asigurăm coerenţă implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern, potrivit unui comunicat Agerpres.

De asemenea, premierul a scos în evidență faptul că efortul de până acum privind îndeplinirea angajamentelor asumate prin PNRR a fost posibil şi datorită dialogului susţinut cu Comisia Europeană.

“De asemenea, doresc să subliniez că acest efort a fost posibil şi datorită colaborării şi dialogului deschis şi susţinut cu Comisia Europeană – şi subliniez acest aspect mulţumindu-i domnului ministru Boloş şi tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, a mai declarat Ciucă.

Print Friendly, PDF & Email