14 mai 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Premierul Cîţu: Ministerul Sănătăţii are nevoie de o conducere stabilă. Aşteptăm din partea USR-PLUS o nominalizare

Foto: news.ro

Premierul Florin Cîţu a declarat că aşteaptă din partea USR-PLUS o nominalizare pentru Mininisterului Sănătăţii,  pentru că instituţia are nevoie de o conducere stabilă în lupta cu pandemia, şi mai ales în contextul problemei numărului de paturi la ATI.

„În acest moment e foarte important şi le aduc aminte colegilor din coaliţie că e foarte important şi avem nevoie de o nominalizare pentru ministrul Sănătăţii. Este foarte important să continuăm. Ministerul Sănătăţii are nevoie de o conducere stabilă, are nevoie de un ministru interimar, de cineva care să fie în această luptă cu pandemia. Avem în continuare nevoie de a avea mai multe paturi la ATI, ştiţi foarte bine în ce situaţie suntem. Deci este nevoie de responsabilitate în actul de guvernare şi aşteptăm şi sunt sigur că vom primi în cel mai scurt timp un ministru competent care să facă faţă situaţiei”, a declarat Florin Cîţu, după şedinţa de luni a BEX al PNL, potrivit news.ro.

De asemenea,  premierul a menționat că îşi va exercita atribuţiile conform Constituţiei. “Voi exercita acest mandat aşa cum am atribuţiile date de Constituţie. Nu voi încălca Constituţia României pentru nimeni şi pentru niciun motiv”, a  explicat  Cîţu.