24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Poluarea cu plastic, o capcană pentru broaștele țestoase tinere

Poluarea cu plastic creează o ”capcană evolutivă” pentru exemplarele tinere de broască ţestoasă, arată un nou studiu. Cercetarea a condus la descoperirea plasticului în organismul exemplarelor tinere de broască ţestoasă de pe coastele estice ale Oceanului Pacific şi vestice ale Oceanului Indian, potrivit digi24.ro.

După ce eclozează pe plaje, aceste animale sunt purtate de curenţi şi îşi petrec primii ani în largul oceanelor, unde înghit fragmente mari care plutesc la suprafața apei. 

Însă, aceşti curenţi acumulează cantităţi însemnate de plastic şi pentru că broaştele ţestoase se hrănesc aproape de suprafaţă, multe dintre animalele tinere înghit astfel de fragmente.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea Exeter din Marea Britanie, alături de oameni de ştiinţă australieni de la Universitatea Murdoch, Departamentul pentru Mediu şi Ştiinţă din Queensland şi Departamentul pentru Conservarea Biodiversităţii din Western Australia.

”Ţestoasele marine juvenile nu au în general o dietă specializată – ele se hrănesc cu orice, inclusiv cu plastic, după cum sugerează studiul nostru”, a spus dr. Emily Duncan.

Oamenii de știință au analizat broaște țestoase marine din mai multe specii

Oamenii de ştiinţă au analizat broaşte ţestoase marine juvenile – de la pui abia ieşiţi din ou până la exemplare cu carapace de până la 50 de centimetri – care fie au eşuat, fie au fost prinse accidental de pescari pe coastele australiene.

Studiul a inclus un total de 121 de broaşte ţestoase marine din cinci dintre cele şapte specii existente – ţestoasa verde, broască ţestoasă de mare, caret, ţestoasa măslinie şi broasca ţestoasă australiană.

Cercetătorii au constatat că plasticul din organismul broaştelor ţestoase din Pacific era în mare parte alcătuit din fragmente dure, care puteau proveni de la o gamă largă de produse utilizate de oameni, în timp ce materialele plastice din Oceanul Indian erau în mare parte fibre – posibil de la fire sau plase de pescuit, scrie Agerpres.

Polimerii cel mai frecvent ingeraţi de broaştele ţestoase din ambele oceane erau polietilenă şi polipropilenă.