Peste 40 de migranţi, prinşi când încercau să treacă fraudulos frontiera în Ungaria

Peste 40 de migranţi din Palestina, Siria şi Afganistan au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră bihoreni şi arădeni, în ultimele 24 de ore, când încercau să treacă graniţa fraudulos în Ungaria, ascunşi în mijloace de transport, potrivit Agerpres.

Echipaje din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, în cadrul căreia au oprit în trafic, pe raza localităţii Şimian, un microbuz înmatriculat în România, în care au găsit 27 de migranţi.

Migranţii sunt din Siria şi Palestina, 21 de adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, şi 6 copii cu vârste între 8 şi 16 ani. Toţi au declarat că voiau să ajungă în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră de la Vărşand au verificat, în urma unei sesizări, un camion condus de un cetăţean român, care transporta furnir în Franţa. În interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, 6 migranţi din Afganistan cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, toţi solicitanţi de azil în România.

În acelaşi punct de frontieră, a fost verificat un alt camion condus de un român, care transporta pal pentru o societate din Ungaria. Şi în acest caz, au fost găsiţi în remorcă patru tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, solicitanţi de azil în România.