29 martie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Peste 200 de arestări într-o operaţiune mondială împotriva spălării banilor

Foto: digi24.ro

Poliţia din aproximativ 30 de ţări a arestat 228 de persoane şi au identificat mii de ”cărăuşi financiari”, în cadrul unei vaste operaţiuni împotriva spălării banilor, relatează AFP, preluat de news.ro.

Operaţiunea, care s-a desfăşurat din septembrie până în noiembrie, a condus la deschiderea a peste 1.000 de anchete penale, dintre care multe sunt în continuare în curs.

”Peste 650 de bănci, 17 asociaţii bancare şi alte instituţii financiare au contribuit la declararea a 7.520 de tranzacţii frauduloase ale unor cărăuşi financiari, evitând astfel o pierdere totală de 12,9 milioane de euro”, a anunţat Europol.

Operaţiunea a fost susţinută de Europol, Unitatea europeană de cooperară judiciară Eurojust şi Federaţia Bancară Europeană (FBE) și a permis identificarea a 3.833 de ”cărăuşi financiari” şi a 386 de recrutori, dintre care au fost arestaţi 228.

Aceştia iau adesea parte la activităţi de spălare a banilor fără să ştie, primind şi transferând bani obţinuţi ilrgal. Recrutorii sunt deosebit de activi pe reţele de socializare și reuşesc să-şi convingă victimele să deschidă conturi bancare sub pretextul trimiterii sau primirii de fonduri.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns