Percheziţii în Capitală și în alte 20 de judeţe, la sedii ale DELGAZ GRID

Sute de poliţişti au participat la 87 de percheziţii efectuate în 20 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind posibile fapte de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, la sediile unei societăţi de distribuţie de gaze, potrivit Agerpres.

“Astăzi, 18 noiembrie 2020, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 87 de percheziţii în judeţele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistriţa Năsăud (3), Botoşani (4), Caraş Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iaşi (6), Maramureş (4), Mureş (15), Neamţ (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiş (4), Vaslui (2) şi în municipiul Bucureşti (2), la sediul unei societăţi comerciale care are ca şi obiect principal de activitate distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte, precum şi la punctele de lucru ale acesteia”, se menţionează în comunicatul IPJ.

Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018 – 2019, la nivelul unuia dintre centrele de operaţiuni ale societăţii, ar fi fost modificate fişe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, în acest moment procedural fiind începută urmărirea penală in rem.