24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Percheziţii în Bucureşti şi Iaşi într-un dosar de evaziune fiscală

Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare, joi dimineaţă, cinci mandate de percheziţie în Capitală şi judeţul Iaşi, potrivit Agerpres.

Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetările efectuate până în prezent rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2018 – 2020, reprezentanţii unei societăţi comerciale au omis înregistrarea veniturilor de peste 27.000.000 dolari realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi.