Percheziţii DNA la sediul central al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2018 – 2022, potrivit Agerpres.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că descinderile au loc la sediul central al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii la o instituţie publică situată în municipiul Bucureşti.