Parlamentul European a declarat ”urgență climatică”

Foto: hotnews.ro

Parlamentul European a decretat astăzi urgență climatică și de mediu, un vot simbolic pentru menținerea presiunii asupra liderillor UE înaintea conferinţei ONU privind climatul, relatează AFP, preluat de hotnews.ro.

Rezoluția, adoptată cu o majoritate (429 pentru, 225 împotrivă și 19 abțineri), afirmă angajamentul Parlamentului pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius și evitarea unei pierderi masive a biodiversității.

„Faptul că Europa este primul continent care declară urgență climatică și de mediu, în timp ce noua Comisie își preia atribuțiile și la trei săptămâni după ce Donald Trump a confirmat retragerea Statelor Unite din acordul de la Paris, este un mesaj puternic pentru cetățeni și tot restul lumii”, a spus Pascal Canfin, președintele Comisiei pentru Mediu.

Votul dat rezoluției, care nu are caracter obligatoriu, a creat spațiul unei dezbateri între declararea”urgenței” sau a ”stării de urgență”, în special printre vorbitorii de engleză și germană.