Opera Naţională Română din Iaşi va organiza o stagiune estivală în spații inedite din oraș

Opera Naţională Română Iaşi a anunțat organizarea unei stagiuni estivale, după aproximativ 4 luni de pauză în care oamenii nu am mai putut să urmărească acest tip de spectacol live. Organizatorii au mai spus că vor fi reprezentații în mai multe spații inedite din oraș, iar primele evenimente sunt programate chiar la finalul acestei săptămâni, potrivit Agerpres.

“Vineri este programată o Gală de Operă şi Balet, un spectacol cu muzică şi dans care va fi susţinut de soliştii, baletul, corul şi orchestra Operei ieşene în curtea Teatrului Naţional. Sâmbătă şi duminică, Grădina Botanică ‘Anastasie Fătu’ va fi gazda reprezentaţiilor Operei Naţionale Române Iaşi. Primul eveniment care va avea loc în splendida grădină din Copou va fi ‘Recital de operă – Seară italiană’. Pe scenă vor urca solişti îndrăgiţi, care vor interpreta arii cu specific italian şi canţonete. Apoi, duminică este programată o nouă Gală de Operă şi Balet, care va avea un alt repertoriu faţă de gala de vineri”, se arată în comunicatul de presă.

S-a specificat că toate cele trei spectacole ale săptămânii vor începe la ora 20:30 și se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor în viguare care s-au impus în această perioadă de pandemie. Biletele se pot achiziționa online prin intermediul site-ului operaiasi.ro.