31 ianuarie 2023

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

“Oameni de treabă/ Men of Deeds”, film regizat de Paul Negoescu a fost premiat la Namur, în selecţia festivalului de la Varşovia

Foto: News.ro

“Oameni de treabă/ Men of Deeds”, cel mai nou film al regizorului Paul Negoescu, în care joacă  Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian şi Crina Semciuc, îşi continuă circuitul festivalier şi  tot strânge premii şi reacţii pozitive, după ce a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo.  De curând, filmul a primit premiul pentru cea mai bună interpretare lui Iulian Postelnicu în cadrul Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur, unde a câştigat şi o menţiune specială din partea juriului, iar în curând va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film Varşovia.

„Un film care a fost unanim aclamat de juriu pentru actorii săi, dar mai ales pentru actorul principal care ne-a uluit, la fel ca decorul, scopul, scenariul, dar şi angajamentul său. Am apreciat aceast film de un umor negru nemaiîntâlnit, care are puterea să ne facă să descoperim o ţară, o regiune, o cultură, rămânând în acelaşi timp universal valabil, şi care, credem, va stârni râsete, emoţie şi întrebări tuturor celor care vor avea şansa şi plăcerea să îl vadă.” – şi-a motivat alegerea juriul Festivalului Internaţional al Filmului Francofon Namur, potrivit unui comunicat News.ro.

Aflat la graniţa dintre comedie neagră şi thriller, “Oameni de treabă” descrie povestea unui poliţist din mediul rural, pe care greşelile trecutului, precum şi o serie de evenimente violente care se întâmplă în sânul comunităţii, îl împing către o situaţie fără scăpare.

Regizat de Paul Negoescu şi scris de Radu Romaniuc şi Oana Tudor, “Oameni de treabă” s-a regăsit în această toamnă în selecţiile Festivalului Internaţional al Filmului Francofon Namur (Belgia), Festivalului Internaţional de Film Tirana (Albania), Festivalului Internaţional de Film Antalya (Turcia), sau Festivalului Internaţional de Film de la Leskovački, Serbia, unde Paul Negoescu a câştigat Premiul pentru cel mai bun regizor.

„Asemenea fraţilor Coen şi lui Tarantino, Negoescu îndreaptă cursul acţiunii pe teritoriul unui western în ultimele etape – Ilie devenind echivalentul şerifului care îndreaptă cu întârziere armele împotriva răufăcătorilor”, apreciază Screen International.

În perioada următoare, filmul va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film Varşovia (Polonia), în secţiunea Creme de la creme, CineEast (Luxemburg), Festivalul Internaţional de Film Arras (Franţa), Festivalul Internaţional de Film Cottbus (Germania)  şi Rumänisches Film Festival (Munchen, Germania).

“Oameni de treabă” este Produs de Papillon Film şi Tangaj Production (România) în co-producţie cu Screening Emotions (Bulgaria) şi Avanpost Production (România).
Imaginea filmului este semnată de Ana Drăghici, scenografia de Vanina Geleva, de costume s-a ocupat Mălina Ionescu, de machiaj Bistra Kechedjieva, iar de coafură Andreea Lupu. Eugen Kelemen este editorul filmului, iar coloana sonoră a fost realizată de Marius Leftărache.
Anamaria Antoci este producătorul filmului, Poli Angelova este co-producător, iar Ana Voicu producător delegat.

“Oameni de treabă” va ajunge pe marile ecrane din România din 25 noiembrie 2022, distribuit de Bold Film Studio.

Print Friendly, PDF & Email