Număr record de pasageri pe aeroportul din Satu Mare

Foto: news.ro

Aeroportul Internaţional Satu Mare a înregistrat în anul 2019 un număr record de pasageri. Potrivit Agerpres, pentru prima dată numărul celor de pe rutele externe a fost mai mare decât cel de pe zborurile interne.

“Aproximativ 84.171 pasageri ne-au trecut pragul şi au zburat atât pe destinaţii interne, cât şi internaţionale. Procentual, faţă de 2018 s-au înregistrat cu 11,20% mai mulţi pasageri, dintre care 51.417 au fost pasageri internaţionali. Este primul an când pasagerii pe rute internaţionale depăşesc pasagerii de pe rutele interne. Faţă de 2018, creşterea pasagerilor pe rutele externe a fost de 38,07%. La nivel global, creşterea numărului pasagerilor faţă de 2017 a fost de 38,45%. Ca mişcări de aeronave, în anul 2019 au fost înregistrate 2390, respectiv cu 33,07% mai multe decât în 2018”, a spus un reprezentant al instituției.

În momentul de faţă, de pe Aeroportul Satu Mare decolează mai multe aeronave spre Bucureşti şi Luton-Londra, urmând ca din vara anului 2020 să fie introdusă o cursă spre Tunisia.