22 ianuarie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Novak Djokovici nu s-a decis dacă va juca la Australia Open

Foto: news.ro

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a declarat că va lua o decizie privind participarea sa la Australian Open, primul grand slam al anului 2022, după ce va vedea condiţiile pe care le vor pune organizatorii, potrivit news.ro.

“Voi decide dacă merg sau nu în Australia după ce voi vedea comunicatul oficial de la Tennis Australia (n.r. – federaţia australiană). În acest moment nu avem niciun anunţ sau comunicat oficial. Aşa că, până nu se decide, nu voi mai vorbi despre asta pentru că nu vreau să fac parte din poveştile despre presupuneri şi ce se întâmplă dacă. Când condiţiile oficiale pentru a călători şi a juca în Australia vor fi emise, atunci evident că voi vedea ce fac personal cu asta, deoarece situaţia este, evident, diferită în Australia faţă de majoritatea altor părţi din lume”, a declarat Djokovici.

Jucătorul sârb, care a refuzat să dezvăluie dacă este vaccinat sau nu, va evolua la Mastersul de la Paris din această săptămână şi la Turneul Campionilor din noiembrie.

Autorităţile din statul Victoria, unde se află Melbourne, oraşul gazdă al Australian Open, au anunţat că nu vor accepta jucători şi jucătoare nevaccinate la primul grand slam al anului viitor. Autorităţile centrale de la Canberra vor să le permită celor nevaccinaţi intrarea în ţară, cu condiţia să efectueze o carantină de 14 zile.

Print Friendly, PDF & Email