NEVERSEA, brandul campaniei ,,Culori pe cale de dispariție”

Cel mai important festival de la Malul Mării Negre, NEVERSEA, devine primul brand ambasador al campaniei ,,Culori pe cale de dispariție”. Această campanie este inițiată de organizaţia ecologistă World Wide Fund (WWF) for Nature în România.

Acest proiect care se dorește unul de impact în rândul publicului aduce în atenție cinci cauze pentru care WWF acționează în România: pădurile, Dunăre și Deltă, ursul brun, sturionii și zimbrii. „Platforma centrală a campaniei, www.culoripecalededisparitie.ro, își propune să crească în fiecare zi prin alăturarea de noi susținători, astfel încât subiectul protejării mediului înconjurător și a biodiversității să devină un subiect comun de conversație în viața comunității“, spun iniţiatorii. 

Anul acesta, la NEVERSEA, organizatorii au luat măsuri pentru prezența scăzută a plasticului, un pas important fiind faptul că băuturile și mâncarea vor fi servite în ambalaje biodegradabile. Pentru plasticul și aluminiul din festival, s-a mărit numărul de puncte de colectare față de ediția precedentă.

Festivalul NEVERSEA se va desfășura pe plaja Modern din Constanţa în perioada 4-7 iulie.