22 ianuarie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Municipalitatea din Deva cumpără 26 de autobuze electrice

Foto: Primăria Municipiului Deva / Facebook.com

Municipalitatea din Deva a anunțat că  va cumpăra 26 de autobuze electrice pentru activitatea de transport local, contractul de achiziţie a vehiculelor, în valoare de 43,81 milioane lei, fiind semnat miercuri de primarul Florin Oancea.

Contractul are în vedere cumpărarea a 22 de minibuze şi patru autobuze, precum şi a 33 de staţii de încărcare electrică, dintre care şapte sunt cu încărcare rapidă, potrivit unui comunicat Agerpres.

Această achiziţia reprezintă o primă etapă din proiectul de modernizare a sistemului de transport public local din municipiul Deva.

Etapa a doua a proiectului vizează modernizarea şi reabilitarea infrastructurii aferente transportului public local. Această componentă urmează să fie implementată prin procedura de achiziţie – licitaţie deschisă pentru un contract de lucrări de tip proiectare şi execuţie.

“Aceste două proiecte vor contribui la creşterea calităţii serviciilor de transport public local în municipiul Deva, precum şi la o calitate mai bună a vieţii locuitorilor prin reducerea emisiilor de CO2”, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

Este important de știut că termenul de realizare a proiectului de modernizare a transportului public din Deva este sfârşitul anului 2023.

Proiectul se derulează cu fonduri europene nerambursabile câştigate de administraţia locală în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Print Friendly, PDF & Email