Mircea Rednic, favorit să antreneze pe Cercle Brugge

Cercle Brugges și-a demis antrenorul iar Mircea Rednic este preferatul președintelui Frans Schotte pentru a prelua echipa. Foto: gsp.ro

Mircea Rednic este aproape de revenirea ca antrenor în campionatul Belgiei. Fostul tehnician al lui Dinamo este favorit să preia echipa Cercle Brugge, care tocmai l-a demis pe antrenorul Fabien Mercadal, scrie sport.ro. Rednic este preferatul președintelui Frans Schotte, însă presa belgiană scrie că mai există și varianta Yannick Ferrera.

În Belgia, Mircea Rednic a mai antrenat până acum trei echipe. Este vorba despre Standard Liege, Gent si Mouscron. În acest moment, Cercle Brugges se află pe ultimul loc în prima ligă belgiană, cu doar trei puncte acumulate după primele zece etape. Vorbim despre o echipă finanțată de miliardarul rus, Dmitri Rybolovlev, același care deține și gruparea franceză AS Monaco.

După ce s-a despărțit de Dinamo, Mircea Rednic a fost văzut la mai multe meciuri din prima ligă belgiană.