Mircea Geoană, aprecieri pentru administrația SUA condusă de Joe Biden

Foto: agerpres.ro

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, susține că o Americă unită în interior şi implicată în NATO, Europa şi în lume reprezintă o garanţie pentru pacea, democraţia, securitatea şi prosperitatea noastre comune, potrivit Agerpres.

,,Joe Biden devine al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, după o ceremonie de învestitură şi un discurs demne de prima democraţie a lumii. O Americă unită în interior şi implicată în NATO, Europa şi în lume reprezintă o garanţie pentru pacea, democraţia, securitatea şi prosperitatea noastre comune. Aştept cu plăcere să lucrăm împreună cu nouă administraţie pentru reconfirmarea, întărirea şi aprofundarea relaţiei transatlantice”, a scris Mircea Geoană,  pe pagina sa de Facebook.

Ieri, preşedintele Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris au depus jurământul de învestitură.

Biden a devenit al 46-lea preşedinte al SUA. Kamala Harris este prima femeie, prima persoană de culoare şi prima persoană asiatică-americană care deţine funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.