Ministrul Sportului, anunț despre revenirea spectatorilor la competiții! Vezi ce a declarat

Foto: agerpres.ro

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat într-o conferinţă de presă că sporturile care se desfăşoară în aer liber vor avea prioritate în ceea ce priveşte prezenţa spectatorilor la competiţii, potrivit Agerpres.

,,Prioritate vor avea sporturile în aer liber pentru că riscul de infectare este mult mai mare în spaţii închise. Cu atât mai mult cu cât vorbim de săli în care se recirculă aerul. Cu siguranţă sporturile în aer liber vor avea prioritate când vorbim de prezenţa spectatorilor. Toate măsurile pe care le-am luat până acum nu sunt pentru a restricţiona, ci pentru a proteja la nivel normativ. Suntem pregătiţi să reluăm prezenţa spectatorilor pe stadioane, va rămâne să alegem momentul când se va întâmpla acest lucru”, a declarat Ionuț Stroe.

El a precizat că după 1 octombrie va fi făcută o analiză la nivel guvernamental în urma căreia se va decide data de la care suporterilor le va fi permis accesul în arenele sportive. ,,Nu multe dintre ţările care organizează sporturi în sală au spectatori. După 1 octombrie vom face o analiză la nivel de Guvern asupra impactului pe care îl au aceste recente măsuri de relaxare şi începutul şcolii. Factorul de care depinde prezenţa spectatorilor pe stadioane va fi influenţat de numărul infectărilor. Nu comentez mai mult, nu vreau să avansez scenarii, dar după data de 1 octombrie, urmare a acestei analize, vom decide. În legătură cu handbalul, intenţionăm să creăm cadrul unui sistem de campionat naţional săptămânal, fără să mai stea în izolare, dar prezenţa spectatorilor în săli este deocamdată foarte complicată”, a mai spus ministrul Sportului.

Ionuț Stroe a afirmat că, în acest sens, vor exista discuţii şi cu reprezentanţi ai suporterilor. ,,Cu siguranţă aşa se va întâmpla, avem discuţii cu federaţia şi cu liga, apoi vom discuta cu cluburile şi bineînţeles va trebui să discutăm şi cu suporterii, pentru că gradul în care se vor conforma acestor reguli este esenţial. Şi eu merg pe stadioane, emoţia participării la astfel de evenimente de multe ori te face să te manifeşti într-un anume fel. Cu toţii ne dorim revenirea spectatorilor pe stadioane, nu mă deranjează această presiune, cel mai important este să facem acest lucru într-un cadru ordonat care să le securizeze sănătatea şi să nu avem focare în zona sportului pe stadioane. Au existat statistici oficiale, meciuri de Liga Campionilor în urma cărora au fost 40 de decese şi nu vrem să ajungem în niciun caz acolo”, a mai spus Ionuţ Stroe.