19 aprilie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ministrul Justiției: Prima zi de lucru în sediu va fi pe 14 aprilie

Foto: Facebook

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat astăzi că angajaţii vor reveni fizic în instituție pe data de 14 aprilie, iar până atunci activitatea va fi desfăşurată online, potrivit Agerpres.

Măsura a fost luată după ce un angajat al Ministerului Justiției a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

“Acum câteva minute am fost informat în legătură cu confirmarea unui caz de COVID-19 în Departamentul de buget-finanţe. (…) Am dispus deja măsurile prevăzute legal într-o astfel de situaţie. Veţi primi online şi o instrucţiune formală privind activitatea în perioada imediat următoare şi procedurile aplicabile conform legii”, i-a informat Cătălin Predoiu pe angajații instituției.

Potrivit acestuia, astăzi, până la ora 12:00, întreg personalul a trebuit să evacueze Ministerul, iar prima zi de lucru în sediul instituţiei va fi pe data de 14 aprilie.

“Până atunci vom lucra online, fiecare dintre dumneavoastră să îşi asigure capacitatea de a lucra online şi telefonic, pentru a asigura continuitatea activităţii ministerului chiar şi în condiţiile date”, a mai precizat ministrul.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns