26 iunie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ministrul Gabriela Firea: Vrem să lansăm Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului „Copii protejaţi, România sigură” 2022-2027

Foto: News.ro

Ministrul Familiei, Gabriela Firea  a anunţat că instituţia se pregăteşte să lanseze Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului „Copii protejaţi, România sigură” 2022-2027, care, potrivit acesteia, apare în condiţiile în care există, în continuare, în România un număr mare de copii care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială. Suntem peste media ţărilor europene, cu un procent care nu ne face cinste: 36%, conform datelor EUROSTAT raportate la nivelul anului 2020, mai spune Firea.

”1 din 3 copii trăieşte în condiţii pe care mulţi dintre noi nici nu ni le imaginăm. Ne pregătim să lansăm unul dinte cele mai importante documente pe care ni le-am asumat la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului „Copii protejaţi, România sigură” 2022-2027. E important în primul rând pentru că ne luăm angajamente majore, pentru următorii cinci ani, în faţa celor 3,6 milioane de copii din România. Este vorba despre măsuri şi direcţii de acţiune ţintite mai ales spre comunităţile vulnerabile, unde copiii n-au niciun viitor şi trebuie să le dăm şansa la unul!”, susține Gabriela Firea, potrivit unui comunicat News.ro.

Ea arată că Strategia Naţională, care aşteaptă acum ultimele avize, apare în contextul dificil în care, în ciuda unor progrese evidente înregistrate în ultimii ani, există în continuare în România un număr mare de copii care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială. Suntem peste media ţărilor europene, cu un procent care nu ne face cinste: 36%, conform datelor EUROSTAT raportate la nivelul anului 2020.

De asemenea, Gabriela Firea menţionează că pentru măsurile care urmează să fie implementate, finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, inclusiv cele asumate prin PNRR sau din resurse externe oferite de diferite organizaţii din domeniul protecţiei copiilor, precum şi din bugetele instituţiilor responsabile.
Procesul de elaborare a Strategiei „Copii protejaţi, România sigură” a fost coordonat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi a presupus o amplă consultare a ministerelor cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului, a organizaţiilor neguvernamentale, a structurilor reprezentative ale copiilor şi a altor parteneri internaţionali.
Print Friendly, PDF & Email