Ministerul Sănătăţii organizează examenul de obţinere a atestatelor de studii complementare pentru medici

Foto: hotnews.ro

Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 6 noiembrie – 6 decembrie, o sesiune de examene pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, stomatologi şi farmacişti, potrivit hotnews.ro.

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a anunțat că pentru această sesiune pot depune dosare de înscriere candidaţii care au finalizat până la data de 30 septembrie pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii atestatelor de studii complementare.

Mai mult, examenele vor avea loc în centrele universitare medicale acreditate de Ministerul Sănătăţii în care s-a efectuat pregătirea, iar înscrierea candidaţilor la examen se va face până pe data de 11 octombrie inclusiv.

“Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepţia probelor de examen pentru care sunt precizate alte condiţii minime de promovare. Media finală minimă de promovare a examenului pentru obţinerea atestatelor de studii complementare este 7:00”, precizează DSP.

Arondarea candidaţilor pe atestate de studii şi centre universitare medicale se va afișa pe data de 24 octombrie pe site-ul Ministerului Sănătăţii.