Ministerul Sănătății a început procesul de colectare a plasmei pentru tratarea Covid-19

Ministerul Sănătății a anunțat că a început procesul de colectare a plasmei ce se va folosi în tratamentul pacienților care s-au îmbolnăvit de coronavirus. Acesta a fost demarat chiar  azi de dimineață, când s-au efectuat primele recoltări de plasmă de la donatori care s-au vindecat de Covid-19, în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, conform Agerpres.

Va urma ca plasma să fie supusă unor teste și după o calificare biologică să fie pusă la dispoziția spitalelor. Este important de menționat că plasma de la donatorul care a fost vindecat de Covid-19 se va putea administra doar pacienţilor critici infectaţi confirmaţi, cu vârsta de cel puţin 18 ani, care îndeplinesc următoarele condiții: se află într-o secţie de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor Covid-19 şi avizat de Comisia de ATI, prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare, în ciuda tratamentului administrat, sunt ventilaţi mecanic de mai puţin de 10 zile sau în pragul intubaţiei şi ventilaţiei mecanice.

MS a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.

În acest moment, există doar 3 aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus donate Ministerului Sănătăţii. Acestea se găsesc  în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi. Confom protocolului transmis de Ministerul Sănătății, pacienții care s-au vindecat vor fi contactați, respectând regulile naționale și ale UE sau pot chiar ei să intre în legătură cu centrele de transfuzie sanguină în vederea donării de plasmă.