28 iulie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ministerul Mediului a lansat campania pentru reducerea poluării apelor cu nitraţi proveniţi din surse agricole

Ministerul Mediului a lansat caravana “Apără apa”, campanie naţională pentru reducerea poluării apelor cu nitraţi proveniţi din surse agricole, potrivit unui comunicat remis de ministerul de resort, potrivit Agerpres.

Specialiştii Ministerului Mediului vor vizita 200 de unităţi administrativ teritoriale, în care vor testa apa din fântâni, puţuri şi alte surse necentralizate, pentru determinarea nivelului de nitraţi din 6.000 de gospodării de pe tot cuprinsul ţării.

Testele urmează să stabilească dacă valoarea concentraţiei de nitraţi din apă se află în limitele potabilităţii.

Vasile Panaite, secretar de stat în cadrul MMAP, a subliniat că sănătatea oamenilor este pusă în pericol de poluarea apei cu nitraţi din surse agricole.

Cu prilejul demonstraţiilor legate de testarea apei, vor fi anunţate concursuri cu premii pentru elevi şi pentru fermieri, pe teme privind problematica poluării apei cu nitraţi şi, respectiv, cunoaşterea bunelor practici agricole.

Campania naţională de conştientizare “Apără apa”, parte a proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” (CIPN), urmăreşte reducerea poluării apelor cu nitraţi proveniţi din surse agricole, conservarea resursei de apă potabilă, sănătatea populaţiei şi, nu în ultimul rând, conformarea României la reglementările Uniunii Europene.