Ministerul Justiţiei acuză conducerea CSM de încălcarea atribuţiilor! Vezi despre ce este vorba

Ministerul Justiţiei susţine că CSM nu are drept de iniţiativă legislativă şi o acuză pe Lia Savonea că “recidivează” în încălcarea atribuţiilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale ministrului Justiţiei, Ana Birchall.                       Foto: informatiairl.com

“Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”, susține Ministerul Justiţiei într-un comunicat de presă, conform agerpres.ro.

Ministerul explică faptul că, prin aceste dispoziţii constituţionale, sunt determinaţi limitativ subiecţii exclusivi ai dreptului de exercitare a iniţiativei legislative, respectiv: Guvernul, deputaţii, senatorii sau un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.

Articolul 38 alineatul (5) din Legea 317/2004 privind CSM, menţionează că Plenul CSM “poate sesiza ministrul Justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul Justiţiei”.

“Pe cale de consecinţă, CSM, şi cu atât mai puţin preşedintele acestei instituţii, nu are iniţiativă legislativă şi nici nu poate transmite propuneri de modificări legislative, decât prin intermediul ministrului Justiţiei. Reiterăm şi cu acest prilej necesitatea respectării de către fiecare autoritate publică, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, a atribuţiilor constituţionale şi legale”, transmite Ministerul Justiţiei.

La începutul acestui an, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Braşov a iniţiat procedura de revocare a Liei Savonea din funcţia de membru al CSM “pentru încălcarea atribuţiei referitoare la competenţa Plenului de a sesiza ministrul Justiţiei privitor la iniţierea unor modificări legislative”.

“Constatăm, astfel, că preşedintele CSM ‘recidivează’ în încălcarea atribuţiilor Plenului CSM, ale ministrului Justiţiei şi ale Ministerului Justiţiei”, transmite MJ.

Reacţia MJ vine după ce Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat recent o iniţiativă legislativă de modificare a Legii de funcţionare şi organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Una dintre propuneri prevede ca venitul soţului sau soţiei persoanei care depune declaraţia de avere să fie anonimizat.

Săptămâna trecută, două asociaţii ale magistraţilor – Forumul Judecătorilor din România şi Iniţiativa pentru Justiţie – au solicitat demisia preşedintelui CSM, Lia Savonea, pe care o acuză că ar fi propus “în secret” modificarea Legii ANI.