
Un accident rutier s-a produs în această dimineață în localitatea Pesac din județul Timiș, scrie tion.ro. Un microbuz s-a răsturnat în urma impactului cu un alt autoturism, iar două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui bărbat în vârstă de 59 de ani. Acesta circula pe DJ692, dinspre Periam spre Pesac, iar în localitatea timișeană Pesac s-a angajat într-o depășire neregulamentară. Mașina sa s-a ciocnit violent cu un microbuz, condus regulamentar din sens opus de un tânăr de 28 de ani. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în afara șoselei.
,,La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autosanitară SMURD, cu echipajele aferente. De asemenea, la locul intervenției s-a deplasat și o ambulanță SAJ. În accident a fost implicat un microbuz, în care se aflau 3 persoane, care în urma impactului s-a răsturnat în afara părții carosabile și un autoturism, în care se aflau 5 persoane”, au precizat reprezentanții ISU Banat.
Din fericire, accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale. Din cele opt persoane numai două au primit îngrijiri medicale la fața locului și sunt în afara oricărui pericol.