23 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Metrorex va începe procedurile de evacuare a spațiilor comerciale de la metrou

Foto: news.ro

Metrorex ar urma să înceapă în această săptămână procedurile de evacuare a spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului, în condiţiile în care termenul acordat pentru eliberarea acestora a expirat în 2 arilie, potrivit news.ro.

”Contractul de asociere în participaţiune dintre Metrorex şi firma sindicatului USLM a expirat din anul 2018, ocuparea domeniului public făcându-se fără drept, în prezent. De asemenea, pentru spaţiile comerciale nu au fost identificate autorizaţii de construire emise”, au transmis reprezentanţii Metrorex.

Potrivit companiei, pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru siguranţa călătorilor şi a infrastructurii de metrou este unul iminent pentru că: spaţiile reprezintă obstacole în calea de evacuare în caz de urgenţă, îngreunează accesul la hidranţii interiori;  nicio construcţie după 2010 nu are aviz ISU.

Metrorex a anunţat în urmă cu mai mult de o săptămână, că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale de la metrou ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie.

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat recent, referitor la contractul pentru valorificarea spaţiilor comerciale de la metrou, că acesta este o gaură neagră în veniturile Metrorex. Deşi este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spaţii şi le subînchiriază către terţi, deşi statutul Metrorex interzice subînchirierea lor.