Medici şi asistente medicale din Vaslui şi Bacău, condamnaţi după ce au eliberat adeverinţe false

Magistraţii de la Tribunalul Vaslui au condamnat la închisoare cu suspendare sau cu amânarea executării pedepsei 15 medici şi asistente de la o clinică medicală din judeţul Bacău care avea punct de lucru şi în Vaslui, aceştia fiind acuzaţi de fals intelectual după ce au eliberat adeverinţe medicale în vederea obţinerii permisului auto unor persoane cu afecţiuni grave, sentinţa nefiind definitivă, potrivit Agerpres.

În acelaşi dosar, proprietara clinicii, condamnată anul trecut pentru trafic de influenţă într-o altă cauză penală, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, 60.000 lei amendă pentru instigare la folosire a instrumentelor false în formă continuată şi 3 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat.

Mai mult, a fost condamnat la un an de închisoare pentru instigare la fals intelectual, cu amânarea aplicării pedepsei cu un termen de supraveghere de 2 ani, proprietarul unei şcoli de şoferi din Vaslui.

Ancheta în acest caz a fost demarată după ce fostul preşedintele al Colegiului Medicilor Vaslui, dr. Mioara Daşcău, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, acuzând faptul că medicii de la respectiva clinică le eliberează fişe medicale unor pacienţi care suferă de afecţiuni grave, fără ca măcar să-i consulte pe aceştia.