Marii producători auto vor sprijini lupta cu COVID-19

Foto: Guliver/Gettyimages

Marii producători auto din SUA vor începe să producă ventilatoare și alte echipamente medicale în încercarea de a ajuta la combaterea pandemiei coronavirusului, conform digi24.ro

Mai cu seamă Ford, General Motors și Tesla ar putea să-și pună la dispoziție liniile de producție pentru a fabrica aparate de ventilare necesare secțiilor de terapie intensivă.  Această măsură s-a luat în calcul și în alte țări, de exemplu în Italia, producătorii auto Ferrari și Fiat Chrysler sunt  deja în discuții cu cel mai mare producător de ventilatoare din țară pentru a contribui la stimularea producției de aparate care sunt urgent necesare în criza provocată de coronavirus.

Compania General Motors a dat următoarea declarație: „Am transmis că am dori să ajutăm în timpul acestei crize și că studiem modalități de a ajuta inclusiv prin adaptarea capabilităților pentru a produce dispozitive medicale, cum ar fi ventilatoarele”. 

Ford Motor a spus că dorește să se implice în producerea de ventilatoare și alte echipamente. În această privință a demarat deja discuțiile cu guvernul SUA.

În situația actuală, Ford și General Motors au închis producția auto la uzinele din America de Nord, din cauza răspândirii coronavirusului. Un factor important în această decizie a fost și scăderea cererii de mașini și camioane noi.

De asemenea, Elon Musk, CEO al producătorului de automobile Tesla și al companiei SpaceX, a spus că își va direcționa companiile să producă ventilatoare, dacă este nevoie. Spitalele din SUA și oficialii avertizează că numărul aparatelor de ventilare pulmonară este insuficient.