Marcel Ciolacu, acuze dure la adresa PNL! Vezi detalii

Foto: agerpres.ro

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că social-democraţii vor depune plângere penală la DNA împotriva tuturor reprezentanţilor PNL din Guvern şi din teritoriu care ,,au transformat instituţiile statului într-un rai al criminalităţii”, potrivit Agerpres.

,,Toţi Duduienii galbeni din Guvern – la puşcărie! Interlopi politici cu mentalitate mafiotă care faceţi trafic de influenţă la masa Guvernului! (…) Nu sunt bani de măşti, nu sunt bani de alocaţii, nu sunt bani de pensii. Sunt bani doar pentru mita politică”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Liderul PSD a adăugat că PNL ,,cară primari la Bucureşti” sau le promite, în ţară, tot felul de proiecte şi bani, în schimbul ,,sfintei adeziuni la PNL- partidul-stat”. ,,Cine nu cedează este ameninţat şi şantajat! PNL nu e în stare să convingă oamenii, de aia încearcă să-i ia cu forţa pe cei care au demonstrat că au făcut ceva pentru comunităţile lor. Le spun tuturor primarilor PSD să reziste presiunilor. Uniţi suntem puternici! Nu pot ei şantaja cât pot românii vota! Sfârşitul acestor hoţi şi mafioţi este aproape. De ce tace Iohannis, fostul primar, când partidul lui comite fapte penale una după alta? PSD va depune azi plângere penală la DNA împotriva tuturor reprezentanţilor PNL din Guvern şi din teritoriu care au transformat instituţiile statului într-un rai al criminalităţii! Solicit organelor de urmărire penală ca acest dosar să fie soluţionat cu celeritate! România nu trebuie scufundată în mocirla penală a Duduienilor galbeni”, a mai Ciolacu pe Facebook.