26 iunie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Marcel Boloş: Voucherele sociale vor fi distribuite din 13 iunie

Foto: Agerpres

 

Distribuţia voucherelor sociale este prevăzută să înceapă cu data de 13 iunie, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, luni 6 iunie.

Atunci cand a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, ce informaţii are despre distribuirea voucherelor sociale, având în vedere că reprezentanţii Poştei Române au precizat că nu le-au primit încă pentru a le transmite beneficiarilor.

“Nici nu aveau cum. Am spus de nenumărate ori în spaţiul public că procesul este de emitere a acestor vouchere, lucru care se întâmplă în momentul de faţă. Unităţile emitente acest lucru îl fac şi domnul director general (al Poştei Române – n.r.) trebuia să vă spună că după ce au fost emise aceste vouchere, urmează distribuţia. Distribuţia începe cu data de 13 iunie, aşa cum am precizat la fiecare intervenţie în spaţiul public, şi după aceea urmează încărcarea”, a declarat Marcel Boloş, potrivit unui comunicat Agerpres.

În același timp, acesta a reiterat că sunt patru etape privind implementarea proiectului referitor la voucherele sociale.

“Etapa unu – de emitere a acestor carduri, etapa a doua – de distribuire a lor, etapa a treia – de încărcare a lor. Gândiţi-vă că sunt 2.581.000 de beneficiari care aşteaptă aceste vouchere şi care au acest proces specific pentru tranşa întâi. Obligaţiile pe care ni le-am asumat, la termenele pe care ni le-am asumat, se duc la bun sfârşit aşa cum a fost anunţat în programul de măsuri economico-sociale”, a mai declarat Boloş.

Print Friendly, PDF & Email