Mai sunt câteva ore până când Iohannis se vede cu Trump! Vezi care sunt mizele întâlnirii

Klaus Iohannis se întâlneşte în această seară, de la ora 21, cu Donald Trump la Casa Albă. Energia, securitatea și parteneriatul strategic între România și SUA sunt principalele puncte pe care le va discuta Iohannis cu omologul american.

Vorbim de fapt despre cea de-a doua vizită pe care președintele României o face la Washington, după întâlnirea din 9 iunie 2017. Atunci, Klaus Iohannis a devenit primul șef de stat din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă de președintele Donald Trump. Întâlnirea a marcat și 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.

Până acum în istorie şefii statului român au fost primiţi de 10 ori la reşedinţa preşedintelui american, potrivit caleaeuropeana.ro. Traian Băsescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, dar şi Nicolae Ceauşescu au ajuns în Biroul Oval. Ceaușescu s-a aflat în Statele Unite în perioada 13-27 octombrie 1970, la invitația președintelui Richard Nixon. Fostul dictator a participat la sesiunea jubiliară consacrată împlinirii a 25 de ani de la crearea ONU.