24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Mai mulți controlori pe autobuzele STB în București și în Ilfov

Foto: PMB

Începând cu 1 septembrie numărul controlorilor de bilete va spori pe liniile de autobuze, troleibuze și tramvaie STB în București și Ilfov, a anunță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI). Pentru a evita potențialele conflicte, TPBI a obținut sprijinul autorităților locale, care vor asigura prezența unor reprezentanți ai poliției în cadrul echipelor de control.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a declarat că începând cu data de 1 septembrie 2021, va intensifica activitatea de control al biletelor și abonamentelor în mijloacele de transport în comun, după ce a constatat că numai circa 10% dintre călători circulă cu titluri de călătorie valabile, potrivit unui comunicat Hotnews.ro.

În plus, TPBI scoate în evidență faptul  că, deși capacitatea de transport a fost îmbunătățită prin creșterea vitezei comerciale odată cu reorganizarea și optimizarea transportului public din regiune și prin înnoirea flotei operatorilor, numărul călătorilor plătitori a scăzut constant în ultimii doi ani.

În prezent, capacitatea de transport oferită zilnic de toți cei patru operatori (STB, STV Voluntari, Ecotrans STCM Chitila, Regio Serv Transport Buftea) se ridică la 2,172 milioane călători, în vreme ce numărul de călători plătitori (deținători de abonamente sau persoane care au validat biletele în vehicule) ajunge la circa 210.500.

Pentru a diversifica opțiunile de plată, TPBI a introdus la 1 august 2021 o ofertă tarifară nouă, care este integrată cu transportul regional și cu metroul și face apel la călători să nu mai circule cu mijloacele de transport în comun fără bilet sau abonament. Totodată, facilitățile de plată sunt multiple, publicul putând opta pentru cumpărarea unui card de transport sau pentru plata biletului ori a abonamentului prin intermediul aplicației gratuite de mobil 24Pay.

În situația în care nu beneficiază de internet pe telefonul mobil, călătorul poate trimite un mesaj prin SMS și își va plăti astfel biletul de 90 de minute cu orice mijloc de transport de suprafață sau cel de 24 de ore. De asemenea, dacă are un card bancar contactless, călătorul poate plăti cu acesta direct la validator în toate autobuzele Otokar și Mercedes Hibrid sau pe liniile de tramvai 1/10 și 41.

Deși există aceste posibilități de plată, foarte mulți petenți reclamă faptul că în rândul călătorilor există persoane care nu dețin titlu de călătorie, dar, printr-un comportament agresiv față de echipele de control, nu sunt sancționați. Pentru a evita potențialele conflicte, TPBI a obținut sprijinul autorităților locale, care vor asigura prezența unor reprezentanți ai poliției în cadrul echipelor de control.

Mai mult, prin noua politică tarifară, suprataxa a fost mărită la 80 de lei (echivalentul unui abonament lunar pe toate liniile), iar călătorii frauduloși care acceptă să o plătească pot utiliza cardul de suprataxă ca titlu valabil de călătorie în ziua respectivă. A fost mărită și amenda pentru contravenienții care nu achită suprataxa, aceștia fiind obligați să plătească între 300 și 500 de lei după încheierea procesului verbal.