24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Lumi imaginare, personaje legendare, filme de Oscar şi poveşti din toată lumea în selecţia oficială Animest 2021

Foto: News.ro

Animaţii  care au avut ca  sursă  de inspirate  poveştile unor personaje legendare sau care  ilustrează universuri imaginare fac parte din selecţia oficială a celui mai amplu eveniment cinematografic de gen din capitală, Animest, care va avea loc în perioada 8 – 17 octombrie.

Cinci filme concurează pentru premiul competiţiei de lungmetraj, iar alte cinci poveşti multi-premiate vor avea parte de proiecţii speciale în cinematografele din Bucureşti, potrivit unui comunicat News.ro.

Abonamentele pentru a 16-a ediţie Animest au fost deja  puse în vânzare şi sunt disponibile online.

Prezentat la San Sebastián şi premiat cu  menţiunea specială a juriului la Annecy, „Traversarea/ La Traversée” (r. Florence Miailhe) urmăreşte aventurile a doi fraţi fugiţi din calea războiului, în căutarea Lumii Noi. Tot din competiţia oficială Annecy, unde a primit o distincţie specială în secţiunea Contrechamp, ajunge la Animest şi „Arhipelagul/ Archipelago” (r. Félix Dufour-Laperrière), o călătorie poetică prin delta râului Saint Lawrence din Quebec, realizată din ilustraţii şi monologuri ce spun povestea unui loc ce pare desprins dintr-un vis.

În „Inu-oh”, doi băieţi marginalizaţi de societatea japoneză a secolului al XIV-lea îşi găsesc puterea de străluci prin dans şi cântec. O poveste animată despre diversitate, prietenie şi magie, filmul lui Masaaki Yuasa a fost prezentat în premieră mondială în secţiunea Orizzonti a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia. Dragostea pentru artă devine un refugiu şi pentru protagonistul „Bun venit la Siegheilkirchen!/ Welcome To Siegheilkirchen” (r. Marcus H. Rosenmüller, Santiago López Jover), un băiat dintr-un orăşel austriac animat de o atitudine ultrareligioasă reacţionară. Talentul său la desen îl va ajuta să evadeze din lumea reală şi îi va da curajul de a-i proteja pe cei dragi.

„My Sunny Maad” (r. Michaela Pavlátová) propune o abordare originală asupra unui subiect fierbinte în zilele noastre. O tânără din Cehia începe o nouă viaţă alături de soţul său în Kabul, oraşul lui natal. Odată cu ea, spectatorul pătrunde în realitatea zilnică a femeilor din Afganistan, explorând dinamica de familie, atitudinea societăţii şi nevoia de apartenenţă.

În plus, în afara competiţiei, spectatorii Animest vor putea urmări „Cryptozoo” (r. Dash Shaw), o fantezie distopică, care apelează la elemente din mitologie pentru a contura o imagine critică asupra lăcomiei umane. Filmul a fost distins cu NEXT Innovator Award la Sundance şi a cucerit juriul şi publicul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. De o proiecţie specială se va bucura şi „Calamity, a Childhood of Martha Jane Cannary” (r. Rémi Chayé), marele câştigător Annecy 2020, o poveste în care eroina sfidează normele de gen ale secolului al XIX-lea, provocând un imens scandal în comunitate. Despre acte de rebeliune vorbeşte şi „Seven Days War” (r. Yuta Murano), în care un grup de adolescenţi declară război adulţilor autoritari, găsindu-şi refugiul într-o fabrică abandonată.

Nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie, „Wolfwalkers” (r. Tomm Moore, Ross Stewart) este o fermecătoare fabulă celtică cu un mesaj universal şi atemporal, care invită publicul la un exerciţiu de empatie.

Organizatorii au mai specificat că lungmetrajele incluse în selecţia oficială Animest 2021 vor putea fi urmărite pe marele ecran, la Bucureşti, în perioada 8-17 octombrie. Ediţia va avea loc în format hibrid, cu proiecţii în săli din Capitală şi online, pe platforma de streaming a festivalului.

Cea de-a 16-a ediţie Animest este un proiect cofinanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei şi Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021.