Locuitorii din zona Doamna Ghica, revoltați de construirea pasajului. Peste 200 de copaci vor fi tăiați

Simulare Pasaj Doamna Ghica. Foto: hotnews.ro

Peste 100 de persoane care locuiesc în blocurile aflate în intersecția Doamna Ghica se mobilizează pentru a da în judecată Primăria Capitalei ca să suspende autorizația de construire emisă pentru pasajul suprateran din zonă. Potrivit hotnews.ro, aceștia sunt nemulțumiți că pasajul trece foarte aproape de ferestrele lor, dar și că vor fi tăiați sute de arbori.

Locuitorii din zonă nu sunt împotriva contruirii unui pasaj, dar spun că ar dori fie unul subteran. Locuitorii din zonă mai cer ca Primăria Capitalei să fie mai transparentă, să comunice mai bine cu ei și să le explice exact ce va face, spunând că până acum municipalitatea nu a discutat deloc cu ei.

În urmă cu câteva zile primarul Gabriela Firea a anunțat pe pagina de Facebook că a semnat autorizația de construire pentru pasajul Doamna Ghica, iar de miercuri dimineață a început tăierea arborilor, fără să a anunța această acțiune.

”Cu privire la copacii existenți în perimetrul obiectivului de investiții, precizăm că în prezent există un Aviz de Mediu pentru 225 de copaci, așadar nu este vorba despre defrișarea a 400 de copaci. Constructorul va planta 660 de copaci, așa cum prevăd normele în vigoare, în compensarea celor prevăzuți în aviz, în spațiile verzi reconfigurate din zona Pasajului, sau în alte zone administrate de ALPAB”, a spus Gabriela Firea.

Primăria Capitalei a emis autorizația de construire pentru pasajul de la Doamna Ghica pe data de 23 septembrie. În prima etapă vor avea loc lucrările de deviere a rețelelor edilitare. Lucrarile la pasaj se vor finaliza în 12 luni, iar costul estimat este de 28 de milioane de euro.