Leonard Doroftei, dezvăluiri de ultimă oră! Cât a slăbit de când e în Canada

 Leonard Doroftei s-a decis să plece cu familia în canada, după problemele pe care le-a avut cu autoritățile din Ploiești.   Foto: 3dots.ro

10 kilograme în doar două luni! Atât a slăbit Leonard Doroftei, după ce a plecat din  România și s-a stabilit cu familia în Canada. Fostul boxer a vorbit pentru Antena Stars despre toate problemele sale din ultima vreme și a explicat de ce a ales să se stabilească în altă țară.

,,S-a supus la vot. Dacă ne-au închis afacerea, a început o nouă etapă în viața noastră. Nu au fost probleme financiare, au fost doar probleme de moment. Devenise mai greu, obosisem, copiii credeau în altceva. Au spus că e timpul să încercăm altceva. Eu nu m-am readaptat. Sunt toată ziua în sala de box și mă mișc, mă joc. Azi am avut o întâlnire de gradul trei cu Lucian (n.r. – Bute), ne-am jucat puțin la mănuși și am povestit despre box. S-au schimbat multe aici, zici că suntem într-o altă țară. Rămâne de văzut dacă ne mai întoarcem acasă. Doar din mișcări am slăbit 10 kilograme. Nu pot să mă duc la antrenament și să mănânc ciorbă”, a spus Leonard Doroftei.

Problemele sale cu autoritățile din Ploiești au început în urmă cu doi ani. În anul 2017, Leonard Doroftei a fost înstiințat de autoritățile locale că trebuie să părăsească spațiul din centrul orașului, acolo unde avea PUB-ul în care a investit o mare parte dintre banii câștigați în cariera de sportiv. Motivul? Clădirea unde se afla localul era clasată cu risc seismic ridicat. În acest context, “Moșu” a fost nevoit să își mute barul într-un spațiu de lângă stadionul “Ilie Oană”, însă profitul a scăzut dramatic.