Klaus Iohannis acuză politicienii de presiuni asupra justiției

Foto: realitatea.net

Klaus Iohannis a participat la bilanțul Înaltei Curți de Casație și Justiție pe anul trecut. În discursul său, președintele României a susținut că  justiția a fost sub un asediu al politicienilor, dar împreună cu societatea civilă s-a trecut cu bine prin această încercare, scrie stiripesurse.ro.

,,Misiunea veritabilă a justiției este cea de serviciu public și tocmai de aceea legislația trebuie să aibă în centru cetățeanul și apărarea acestuia. Rolul Inaltei Curți de Casație și Justiție este esențial pentru buna funcționare a justiției și a societății în general. În ultimii ani, justiția din România a fost supusă unui asalt continuu din partea factorului politic. La aceste provocări, răspunsul societății noastre a fost pe măsură. Sunt câștiguri majore pentru România pe care avem obligația să le apărăm și să le protejăm”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României s-a declarat mulțumit de modul în care justiția din România a răspuns provocărilor. ,,Sunt incontestabili pașii uriași pe care România i-a făcut în direcția unei justiții independente, funcționale și moderne, o justiție aliniată valorilor europene în care credem cu toții. Iar Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii, în general, au jucat un rol determinant. Cu siguranță nu trebuie să ne oprim aici, căci tot acest proces este unul continuu, rezultatul unui efort comun care are nevoie de asumare, implicare, consecvență și curaj, precum și de lideri morali care să inspire”, a mai spus Klaus Iohannis.