Jurnaliștii vor fi scutiți la plata impozitului pe venit. Vezi detalii

Foto: dcnews.ro

Camera Deputaţilor a votat astăzi, în calitate de for decizional, proiectul de lege depus de PSD, ALDE şi PMP, prin care jurnaliştii sunt scutiţi de plata impozitului pe venit, scrie libertatea.ro. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 174 de voturi”pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi 91 de abţineri şi va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege depus la Camera Deputaţilor, care îl are ca iniţiator pe social-democratul Valeriu Steriu, introduce, la capitolul vizând impozitul pe venit, un nou punct, prin care sunt scutite de la plata impozitului pe venit „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art.76 alin (1) – (3) şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor”.

Proiectul legislativ introduce şi o definiţie a jurnalismului: „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi în a unui contract de drepturi de autor”.