Italia ne-a trimis 16 români condamnați! Vezi de ce

16 români condamnați în Italia au fost adusi astăzi în țară, pentru a continua executarea pedepsei în sistemul penitenciar din România. Românii condamnați au vârste cuprinse între 24 și 59 de ani, potrivit unui comunicat al Poliției Române, scrie ziare.com. Printre faptele comise de ei se număra infracțiunile de furt calificat, viol și omor.

“Au fost aduși în țară sub o escortă a Poliției Italiene, cu un zbor militar, de pe Aeroportul Ciampino din Roma pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. (…) Cei în cauză au fost condamnați de instanțele italiene la pedepse cuprinse între 3 ani și detențiunea pe viată, pentru comiterea, pe teritoriul Italiei, a unor infracțiuni de furt calificat, viol, omor, tâlhărie, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, evadare, ultraj, amenințare sau infracțiuni rutiere”, se precizează în comunicatul Poliției Române.

Cei 16 români condamnați în Italia vor fi încarcerați în Penitenciarul Rahova.