Ionuț Negoiță vinde Dinamo cu 1 leu! Vezi ce a declarat

Ionuț Negoiță a spus că cel care va cumpăra clubul Dinamo va trebui să plătească datoriile la zi, adică 500.000 de euro. Foto: gsp.ro

Ionuț Negoiță a anunțat într-o conferință de presă organizată de Dinamo că vrea să cedeze clubul pe o sumă modică de un leu, scrie digisport.ro. Finanțatorul a precizat că este vorba despre pachetul majoritar de acțiuni pe care vrea să-l vândă însă cel care-l va cumpăra  va trebui să plătească datoriile la zi ale clubului, adică 500.000 de euro.

,,Decizia mea a fost și este ca pachetul de 51% să îl vând pe un leu. Asta înseamnă că cei care vin trebuie să aducă 500.000 de euro în societate, pentru a aduce la zi datoriile scadente – salarii, furnizori. Nici nu se pune problema să dau clubul cuiva care nu are acești 500.000 de euro . Aceasta este decizia mea. Voi fi destul de flexibil și cooperant cu cel care vrea să-i predau ștafeta acestui club”, a declarat Ionuț Negoiță.

Finanțatorul lui Dinamo a explicat de ce au eșuat negocierile cu omul de afaceri Claudiu Florică. ,,Am avut discuții cu domnul Florică, dânsul mi-a povestit de fonduri de investiții, un proiect ambițions, 5 milioane pe an investiți și am tot sperat că lucrurile sunt serioase, chiar dacă majoritatea îmi spuneau că nu e cazul să am încredere. Am cedat, am negociat, am fost de acord cu toate propunerile, chiar dacă s-a plecat de undeva de sus și s-a ajuns către zero. Dar, mi-am dat seama că au fost doar povești și dorință de publicitate. Nu mai contează, odată ce mi-am dat seama că e o gogoașă umflată”, a mai spus Negoiță. Acesta a mai precizat că datoriile totale ale lui Dinamo sunt de 1,8 miloane de euro, dar numai o parte sunt scadente în perioada următoare.