Ion Iliescu, absent la primul termen din procesul Revoluției

Foto: radiotimisoara.ro

Ion Iliescu nu a venit la instanța supremă acolo unde se judecă primul termen din dosarul Revoluției, scrie digi24.ro. În acest dosar, fostul președinte al României este pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Peste 700 de victime și urmași ai revoluționarilor au venit la Înalta Curte de Casație și Justiție, deși cei mai mulți spun că este „timp pierdut”.

Avocatul lui Ion Iliescu, Adrian Georgescu, a oferit explicații pentru lipsa acestuia de la proces. „Nu vine pentru că este reprezentat (Ion Iliescu – n.r.). Suntem într-o procedură care nu presupune în mod obligatoriu prezența. Este o procedură tehnică (…) Părerile pe fond vor fi făcute la momentul la care va începe judecata. Repet, ne aflăm în camera preliminară, urmează să vedem, după parcurgerea camerei preliminare. Va începe judecata și în raport de momentul respectiv vom vedea și care vor fi apărările. La momentul acesta bineînțeles că nu vă pot furniza informații în legătură cu apărările care vor fi făcute. Să ajungem acolo”, a spus Georgescu.

Avocatul lui Ion Iliescu a mai precizat că cere pe de o parte refacerea anchetei iar pe de altă parte solicită restituirea dosarului la urmărire penală.