14 mai 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

India a depășit pragul de 200.000 de decese din cauza Covid-19

Foto: Getty Images

Bilanțul total al deceselor din cauza Covid-19 din India a depășit, miercuri, cifra de 200.000, după ce în ultimele 24 de ore au murit din nou peste 3.000 de oameni din cauza îmbolnăvirii, potrivit digi24.ro.

În total, numărul celor decedați din cauza coronavirusului de la începutul pandemiei a ajuns la 201.187, anunță ministerul sănătății indian, deși se crede că numărul real este de fapt ceva mai mare.

Numai în ultimele 24 de ore, India a înregistrat 360.000 de cazuri, iar în luna aprilie au fost raportate în total aproape șase milioane. De la începutul pandemiei, India a raportat aproximativ 18 milioane de cazuri de infectare.

Crematoriile din toată țara nu mai reușesc să facă față numărul mare de morți din fiecare zi. Spitalele sunt pline, pacienții duc lipsă de oxigen și de medicamente, persoanele infectate mor pe străzi, în drum spre unitățile medicale, ambulanțele sunt insuficiente iar crematoriile nu mai fac față.